Little Black Dress

Little Black Dress

Indiscutabil, orice femeie ar trebui sa aiba o little black dress in garderoba. Desi in fiecare sezon designerii incearca sa aduca in fata creatii care ies din tipar, piese vestimentare neconventionale si originale sau noi combinatii de culori si materiale, putem afirma cu certitudine ca, indiferent de trendurile care dicteaza, micuta rochie neagra isi are locul bine definit in dulapul unei femei.

Creata cu mai bine de 80 de ani in urma de Coco Chanel, the Little Black Dress (LBD) sau ”la petite robe noir” cum o numesc  francezii, si-a consacrat un rol important in istoria modei. Prin aceasta creatie, Coco Chanel a dovedit intregii lumi ca negrul nu reprezinta doar culoarea doliului, ci si una a feminitatii si a elegantei ce subzista in fiecare femeie.

     

Versatila, usor de asortat, sobra, dar in acelasi timp eleganta si feminina, LBD se potriveste pentru toate tipurile de silueta, atata timp cat modelul pentru care optam e unul adecvat. Fie ca este din voal, catifea, tafta, saten, scurta, midi sau lunga, rochia neagra poate fi alegerea perfecta atat pentru o intalnire de afaceri, cocktail, cina romantica, petrecere sau covor rosu. De cele mai multe ori diferenta o fac accesoriile, asa ca asorteaza cum trebuie o rochie simpla neagra, pentru ca poate fi alegerea salvatoare si, totodata inteligenta, atunci cand esti in pana de idei vestimentare.

 

 

Simplu si elegant

 

Perfecta pentru o intalnire de serviciu, dar si pentru o iesire de seara, combinatia e foarte stylish si eleganta. O pereche de pantofi negri inalti, un clutch si cateva bijuterii chic pot salva o tinuta banala cum ar putea parea la prima vedere rochia midi neagra, in taieturi simple.. Nu degeaba se spune ca esenta consta de multe ori in detalii.

 

 
Glamorous

 

Daca vrei sa iesi in club sau mergi la o petrecere de fite, opteaza pentru o rochie neagra cu paiete.

Obligatorii sunt sandalelele inalte sau o pereche de peep-toes, astfel incat picioarele sa fie cat mai bine puse in evidenta, in cazul in care optezi pentru o rochie scurta.

 
Clasic

 

Cea care a consacrat rochie neagra a fost Audrey Hepburn in filmul „Mic dejun la Tifanny`s” din anul 1961. Un moment de exceptie in istoria modei ramane secventa in care Audrey imbraca o superba rochie neagra creata de Hubert de Givenchy, manusi si un colier de perle.

In cazul in care vrei sa mergi pe linia clasica consacrata, poti incerca un sarafan negru din catifea sau satin, manusi negre de piele, pantofi stilettos si un sirag de perle. Si pentru ca tinuta sa fie una perfecta si cu adevarat clasica nu uita de parfumul ce defineste cel mai bine micuta rochie neagra: Chanel no. 5.

 
Casual

 

Si daca te gandeai ca LBD e destinata doar purtarii la ocazii speciale, mai ales la evenimente de seara, ei bine te-ai inselat. Merge de minune si ziua, adoptata unei tinute casual.

Ai nevoie doar de niste balerini simpli sau sandale in cateva barete, o poseta XXL, niste cercei de efect si o bratara de lemn. Ai grija ca rochia sa fie cat mai simpla, eventual din materiale nepretentioase, gen jerseu sau bumbac.

 

 

 

Post by rick